full screen background image

Un bărbat mort după un incendiu la o gospodărie, în Stroieşti

pompieri     Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit, azi noapte, la gospodăria lui Petrică C. (40 de ani), din comuna Stroieşti.

La sosirea pompierilor, ardeau şura şi adăpostul de animale, construcţie corp comun, şi o parte din casa de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă.

După lichidarea incendiului, militarii au găsit în interiorul adăpostului de animale trupul carbonizat al proprietarului.

Au ars adăpostul de animale şi şura, pe o suprafaţă de 150 de mp, astereala din lemn a acoperişului casei, pe 120 de mp, 500 de baloţi de paie, trei tone de ştiuleţi de porumb, o tonă de grâu şi alte bunuri.

S-au degradat pereţii interiori şi planşeul locuinţei.

În urma sinistrului au pierit trei bovine şi trei porci.

Incendiul a fost lichidat la ora 6:30.

Din primele cercetări, flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Militarii au salvat din calea focului restul casei cu bunurile aflate în interior, un autoturism, o căruţă, un cal, şapte bovine şi două genţi cu sume de bani şi documente.

comments

comments




Leave a Reply

avatar