full screen background image

Gestionarea deşeurilor, în atenţia Prefecturii sucevene

Sinescu     Programul de lucru al Comisiei Europene, pentru anul 2013, prevede o revizuire a politicii gestionării deşeurilor în conformitate cu clauzele prevăute în Directiva-cadru privind deşeurile, Directiva privind depozitarea deşeurilor şi Directiva privind ambalajele.

În acest context, Comisia Europeană a lansat recent o consultare publică pe baza căreia se vor identifica ulterior opţiunile cheie pentru definirea noilor obiective pe această problematică.

Scopul procesului de revizuire în domeniul deşeurilor constă în eliminarea ambiguităţilor legislative şi aplicării corecte a acesteia, prin menţinerea principiului ierarhiei deşeurilor.

Acest proces de revizuire va conduce la consolidarea ţintelor existente, dar şi la introducerea altora noi. Obiectivele celor trei directive menţionate reprezintă constituie instrumente de operaţionalizare eficientă în ceea ce priveşte resursele şi materiile prime.

Consultarea publică lansată de Comisia Europeană este deschisă până pe data de 10 septembrie 2013 şi poate fi accesată la link-ul http://www.wasteargetsreview.eu/.

Referitor la această iniţiativă a Comisiei Europene, prefectul judeţului Suceava,  Florin Sinescu a declarat: “Implementarea cu succes a politicii gestionării deşeurilor prin obiective clare referitoare la reutilizarea, reciclarea şi depozitarea acestora, ar produce îmbunătăţiri majore, atât în ceea ce priveşte protecţia mediului, cât şi pentru dezvoltarea componentei sociale în vederea creării a numeroase locuri de muncă.”

Având în vedere importanţa unei astfel de acţiuni, Instituţia Prefectului – judeţul Suceava a diseminat informaţiile necesare tuturor actorilor implicaţi în acest domeniu – autorităţilor publice locale şi operatorilor publici şi privaţi care îşi desfăsoară activitatea în domeniul deşeurilor, precum şi serviciilor publice deconcentrate abilitate.

comments

comments




Leave a Reply

avatar