full screen background image

Ponta nu se opune examenului de admitere la licee

evaluare     Premierul Victor Ponta a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, că nu se opune reintroducerii examenului de admitere la liceu, însă, până se va lua o decizie în acest sens, a cerut mai puţine reforme “uriaşe şi radicale” şi “mai multă disciplină” în Educaţie.

Întrebat dacă se opune reintroducerii examenului de admitere la liceu, idee promovată de mai mulţi membrii PSD, printre care vicepremierul Liviu Dragnea, primul-ministru a afirmat: “Nu o resping, resping doar ideea de a vorbi iarăşi despre reforme uriaşe şi radicale. Vreau să vedem fiecare ajustare fină, să o facem după studii, după impact, după ce ne gândim bine de tot”.

Victor Ponta a spus că “mai multă disciplină” în învăţământ ar putea duce la un grad mai mare de promovabilitate în şcoli şi liceele civile, disciplină care s-ar putea “împrumuta” din unităţile de învăţământ militar, unde toţi absolvenţii au promovat.

“Cred că nu doar în România, cred că şi în ţările occidentale învăţământul militar este un învăţământ de elită şi nu cred că putem să aplicăm toate regulile şi în restul unităţilor de învăţământ, dar mai multă disciplină, în mod sigur”, a declarat Victor Ponta.

Şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, crede că “seriozitatea, responsabilitatea şi selecţia când se organizează examenul de admitere” lipsesc învăţământului civil, ca să ajungă la cifrele record de promovabilitate din cel militar.

Dacă în ceea ce priveşte învăţământul universitar şi felul în care sunt admişi viitorii studenţi, premierul Victor Ponta crede că există “un sistem competitiv”, iar la liceu este “adeptul să nu se mai facă atâtea reforme”.

“La liceu, haideţi să vedem. Sunt adeptul în primul rând al ideii să nu mai schimbăm sistemul în fiecare an. Cred că cel mai rău lucru este că în fiecare an mai facem o reformă a Educaţiei. De 20 de ani, în fiecare an e reformă, de nu mai înţelege nimeni nimic şi nu mai are nimeni încredere. În al doilea rând, sigur că se pot face ajustări, putem găsi soluţii mai bune, însă vreau să gândim mult înainte, să analizăm toate consecinţele, unele pozitive, altele negative şi când luăm decizii, să le luăm pe termen lung, să nu mai fie temă de dezbatere politică”, a precizat primul-ministru.

Victor Ponta, tatăl a doi copii, spune că îşi doreşte ca părinţii din România, când îşi înscriu copiii în clasa întâi, să ştie ce îi aşteaptă până când termină liceul, fără să se facă schimbări în fiecare an, în funcţie de fiecare ministru sau guvern care se succede.

“De principiu, când vorbim de Educaţie, eu sunt partizanul ideii să nu mai facem atâtea reforme, că atâtea reforme am făcut, că aproape am distrus sistemul. Hai să-l aşezăm pe nişte baze solide, să aibă predictibilitate, să ştiu şi eu, o să meargă copilul la şcoală la anul, în clasa întâi, vreau şi eu să ştiu cum termină clasa a XII-a, nu în fiecare an, vine alt guvern, alt ministru şi iarăşi se schimbă ceva”, a afirmat Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, au participat vineri la ceremonia de avansare la gradul de sublocotenent şi absolvire a Promoţiei “Aurel Vlaicu – 100”, la Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” de la Sibiu.

Victor Ponta va rămâne vineri la Sibiu şi pentru a participa la Raliul Sibiului, alături de pilotul Titi Aur, însă nu ca şi concurenţi, ci pentru a promova o campanie care militează pentru siguranţa la volan şi respectarea regulilor rutiere pentru evitarea accidentelor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar