full screen background image

Parlamentarii care au doborât recordul la muţenie

Palatul_Parlamentului 2     Parlamentarii sunt scumpi la vorbă şi asta o demonstrează statisticile de pe site-ul Camerei deputaţilor. Aproape un sfert dintre deputaţi au vorbit în plenul parlamentului doar la depunerea jurământului şi mai mult de jumătate nu au adunat nici 5 minute vorbite în prima sesiune parlamentară. Există însă şi persoane care au vorbit mai puţin de un minut în şapte luni de zile.

Aproximativ 100 de deputaţi au deschis gura doar la depunerea jurmântului, intervenţie care a durat în medie 40 de secunde. Sebastian Ghiţă, deputat PSD, a adunat în actuala sesiune parlamentară 59 de secunde vorbite de la tribuna parlamentului. Ghiţă nu a putut cronometra nici măcar 1 minut de discurs în Parlament în mod justificat – el se află aproape zilnic nu la Camera Deputaţilor ci în clădirea Guvernului.

Un alt deputat mut este fostul acţionar al Universităţii Craiova. Gigi Neţoiu a reuşit performanţa să depună jurământul în doar 24 de secunde, aceasta fiind de altfel şi singura sa intervenţie de la microfonul Parlamentului.

Şi Cosmin Necula de la PSD a obţinut un timp bun la viteza depunerii jurământului – sub 30 de secunde. Cu acest timp se află printre deputaţii cu cele mai puţine secunde vorbite în Parlament.

De la PNL, doar Nicu Marcu a vorbit sub 30 de secunde, mai exact 29 de secunde în 7 luni de mandat. Cea mai scurtă intervenţie aparţine deputatului Bogdan Diaconu, care are înregistrată o intervenţie de doar 1 secundă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar