full screen background image

Dosar penal pentru repararea fără documente de constatare a unei maşini accidentate

tinichigerie     Poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, pe D.N. 2 H, raza comunei Putna, au oprit  autoturismul condus de C. Vasile, de 18 ani, din comuna Putna, care prezenta parbrizul față fisurat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la 13 iulie, în jurul orei 22.30-23.00, C. Vasile, în timp ce conducea autoturismul, pe DC Gura Putnei, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul a derapat și a lovit, cu partea dreapta față, temelia din beton și gardul din lemn al unui imobil.

Ulterior, la 19 iulie, C. Vasile a dus autoturismul la J. Constantin, de 35 de ani, localnic, care are amenajat în curtea locuinței un atelier de tinichigerie auto neautorizat, și pe care l-a rugat să efectueze repararea avariilor provocate în urma accidentului de circulație.

J. Constantin, deși avea cunoștință de faptul că autoturismul a fost avariat ca urmare a implicării într-un accident rutier, a fost de acord să repare autoturismul, fără a solicita vreun document întocmit de poliție sau vreo societate de asigurări.

C. Vasile, a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002R și i-a fost reținut permisul de conducere.

Față de J.Constantin s-a întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de “repararea autovehiculelor având urme de avarii, fără documentele de constatare eliberate de poliția rutieră sau după caz, de societățile din domeniul asigurărilor”, faptă prevăzută și pedepsită de O.U.G. nr.195/2002R.

comments

comments




Leave a Reply

avatar