full screen background image

Un minor a furat o maşină şi a accidentat grav un bărbat, la Fântâna Mare

accident     Ieri, în jurul orei 13.25, pe D.J. 155 P, în comuna Fântâna Mare, L. D., de 17 ani, din localitate, ce nu posedă permis de conducere, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă la stânga, datorită vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a părăsit partea carosabilă.

Băiatul a intrat pe un teren viran, unde l-a accidentat grav pe B. Ioan, de 51 de ani, din municipiul Fălticeni, care săpa un șanț.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că L. Daniel a sustras autoturismul de pe proprietatea unui cetățean din comuna Baia, situată la intersecția D.N. 2E cu D.J. 209H, unde bunicul suspectului lucrează ca paznic.

L. Daniel a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În momentul producerii accidentului, în autoturism se mai aflau doi minori care nu au suferit leziuni.

În cauză s-a întocmit dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar