full screen background image

Absolvenţii de liceu trebuie să se grăbească cu depunerea actelor pentru şomaj

Anca Capverde     Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de bacalaureat, dacă doresc să primească indemnizaţii de şomaj, mai pot depune actele doar până luni, 29 iulie.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava a centralizat, până acum, peste 700 de dosare.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anca Capverde, te informează că indemnizaţia lunară, de 250 de lei, este acordată timp de 6 luni.

Solicitanţii trebuie să facă dovada că nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului sau obţin, din activităţi autorizate, venituri mai mici de 500 de lei.

Tinerii care nu se înregistrează la timp ca persoană activă în căutarea unui loc de muncă pierd indemnizaţia de şomaj, dar pot accesa toate celelalte serviciile gratuite de formare profesională.

În luna septembrie, AJOFM Suceava va organiza o bursă a locurilor de muncă în sprijinul absolvenţilor promoţiei acestui an, la care vor fi invitaţi tinerii care nu şi-au finalizat demersurile de ocupare şi angajatorii interesaţi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar