full screen background image

Peste 5.000 de sindicalişti CFR vor protesta joi în Bucureşti

ceferist     Peste 5.000 de sindicalişti CFR vor protesta joi, în Capitală, printr-o acţiune care va începe în faţa Ministerului Transporturilor şi va continua cu un marş de protest până la sediul Guvernului, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu.

Liderul sindical a declarat că acţiunea de protest este autorizată pentru 6.000 de persoane şi ar urma să înceapă la Ministerul Transporturilor.

Iulian Măntescu a precizat că protestatarii vor începe să sosească în parcul din faţa Ministerului Transporturilor de la ora 9.00, iar de la 10.00 la 11.00 vor picheta sediul instituţiei.

La ora 11.00, este programată defluirea sindicaliştilor, iar la 11.45 va începe deplasarea acestora către Piaţa Victoriei, unde la 12.15 este programat protestul de Guvern.

Aproximativ 200 de sindicalişti de la Federaţia Mecanicilor de Locomotivă au protestat, săptămâna trecută, la sediul Ministerului de Finanţe, nemulţumiţi de disponibilizările care ar urma să aibă loc la CFR, de lipsa plăţilor compensatorii şi de reducerea timpului de lucru de la cinci la patru zile pe săptămână.

comments

comments




Leave a Reply

avatar