full screen background image

17% dintre români au recunoscut că au dat mită anul trecut

mita     17% dintre români au fost nevoiţi să dea şpagă anul trecut, ca să se asigure că beneficiază de servicii de calitate, arată un raport Transparency International.

Sondajul, denumit Barometrul Corupţiei Globale, a fost realizat pe un eşantion de 114.000 persoane din 107 ţări.

Rezultatele arată că 17% dintre români au recunoscut că, anul trecut, au dat mită.

Cei mai mulţi spun că au dat şpagă în sistemul medical, în cel judiciar, poliţie, educaţie, dar şi pentru utilităţi şi servicii publice legate de plata taxelor.

Bulgarii nu se înghesuie să dea mită, doar 8% au declarat că au dat bani pentru servicii mai bune, în timp ce în Ungaria procentul e de 12%, iar în Turcia, de 21%.

Trei sferturi dintre românii intervievaţi sunt de părere că partidele politice sunt corupte sau foarte corupte. 68% dintre respondenţi consideră că în România Parlamentul este corupt sau foarte corupt, iar 58% dintre participanţi au declarat că în România şi sistemul judiciar este corupt.

La întrebarea cât de mult a crescut nivelul corupţiei în ultimii doi ani, 43% dintre români au spus că, în opinia lor, corupţia a crescut foarte mult, în timp ce o cincime dintre participanţi au menţionat că în ultimii doi ani corupţia a crescut puţin.

La nivel mondial, poliţia a fost instituţia unde cei mai mulţi au dat mită în ultimul an, urmată de sistemul judiciar. Statele  cu cea mai redusă corupţie la nivelul serviciilor publice, potrivit sondajului, sunt Australia, Canada, Danemarca, Finlanda, la polul opus aflându-se ţări precum Sierra Leone, Liberia şi Yemen.

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza