full screen background image

Licitaţia pentru salubrizarea Sucevei va fi reluată de la zero

maturat     Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a trimis către Primăria Suceava soluţia dată în cazul contestaţiilor depuse de cele trei firme care au participat la adjudecarea salubrităţii în oraşul Suceava.

După ce au soluţionat contestaţiile depuse de cei trei ofertanţi, CNSC a anulat licitaţia.

CNSC a concluzionat că oferta celor de la “Diasil” încalcă unele prevederi legale pentru că, de fapt, ar fi vorba de două oferte financiare distincte, iar oferta de la “Rosal” a fost considerată inacceptabilă pentru că firma nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiile la asigurările sociale.
De asemenea, oferta celor de la “Romprest Service” a fost respinsă ca fiind inacceptabilă, pentru că propunerea financiară depăşea cu cel puţin 10% valorile din anunţul de participare.

În luna mai, câştigător a fost consorţiul de firme format din “Diasil”, “Florconstruct” şi “Brantner” Cluj.

Cei de la “Rosal” au fost descalificaţi, fiindcă nu şi-au plătit taxele şi impozitele, iar cei de la “Romprest” aveau o ofertă mult mai mare decât banii puşi la dispoziţie de Primărie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar