full screen background image

Alţi 4 biciclişti accidentaţi, în judeţul Suceava

accident-bici     Deşi poliţiştii au atras atenţia prin activităţi specifice, dar şi prin informare prin intermediul mass-media, cu privire la modul de deplasare pe drumurile publice a conducătorilor de biciclete, numai ieri s-au produs patru evenimente rutiere cu implicarea bicicliştilor.

În plus, trei dintre bicicliştii implicaţi erau sub influenţa băuturilor alcoolice.

La ora ora 12.31, pe DN 17, în interiorul comunei Poiana Stampei, C. Vasile, de 44 de ani, localnic, în timp ce se deplasa cu bicicleta, fiind în stare de ebrietate, s-a dezechilibrat şi a intrat într-un  parapet din beton al unui pod, autoaccidentându-se uşor.
C.Vasile a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool  pur în aerul expirat, şi i s-a recoltat  probe biologice de sânge.

La ora 16.35, pe DJ 208 U, în interiorul localităţii Mitocu Dragomirnei, R. Verginea, de 46 de ani, din municipiul Suceava, posesoare al permisului de conducere pentru categoria “B”, în timp ce conducea autoturismul, a accidentat-o pe minora  M. M., de 15 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, care se deplasa cu bicicleta pe un drum comunal neclasificat şi nu a acordat prioritate de trecere.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

La ora 20.19, pe DJ 290, în afara comunei Stroieşti, R. Gheorghe, de 32 de ani,  localnic, în timp ce se deplasa cu bicicleta, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a efectuat un viraj brusc la stânga, s-a dezechilibrat şi a căzut autoaccidentându-se uşor.
Din cauza leziunilor suferite, victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, dar i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei alcoolice în sânge.

La ora  23.16, pe DJ 176, în interiorul comunei Vama, G. Daniel, de 33 de ani, din municipiul Cluj-Napoca,  posesor al permisului de conducere pentru categoriile “BE,CE,DE” din anul 1998, în timp ce conducea autoturismul, a oprit pe sensul opus de mers pentru a solicita date unui pieton cu privire la un loc de cazare, moment în care din sensul opus se deplasa pe bicicletă, T. Alexandru, de 26 de ani, din localitate, care a intrat în coliziune frontală cu autoturismul. În urma coliziunii biciclistul s-a rănit uşor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i s-au  recoltat probe de sânge, iar biciclistul a fost testat, la spital, cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge.
Din primele cercetări, vinovaţi de producerea accidentului se fac ambii participanţi la trafic, respectiv conducătorul auto pentru că a oprit autoturismul pe sensul opus de mers, iar biciclistul pentru că se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Poliţiştii atrag, din nou, atenţia conducătorilor de biciclete cu privire la deplasare pe drumurile publice şi cu privire la responsabilităţile ce le revinîn sensul respectării legislaţiei, pentru a nu deveni victime în cadrul unor evenimente rutiere.

comments

comments




Leave a Reply

avatar