full screen background image

Fălticenii, în sărbătoare până la sfârşitul săptămânii

ZILELE MUNICIPIULUI falticeni     Astăzi au debutat, la Fălticeni, manifestările dedicate Zilei Oraşului, cu un medalion comemorativ “Eugen Lovinescu – 70 de ani de la trecerea în eternitate”, găzduit de Biblioteca municipală.

În zilele următoare, la muzeul de artă Ion Irimescu se va desfăşura o lansare de carte, la Casa Culturii festivalul folcloric Şezătoarea copiilor, iar pe scena din Piaţa Nada Florilor se vor produce solişti şi ansambluri de muzică populară.

Întrecerile sportive sunt la loc de cinste la Zilele Fălticeniului – meciuri de fotbal feminin şi old boys, pescuit şi tenis de masă.

Vineri sunt programate concerte Alessia şi Alb Negru, sâmbătă spectacole susţinute de ansamblul Ciprian Porumbescu şi de grupul vocal Balada, iar duminică sunt aşteptaţi Pavel şi Cleopatra Stratan şi trupa Voltaj.

Momentele de sărbătoare vor fi întregite de premierea cuplurilor care au aniversat 50 de ani de căsnicie şi a elevilor olimpici fălticeneni.

Programul complet al manifestărilor este următorul:

Marţi, 16 iulie
– Ora 10,00, Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”, lansarea proiectului „Descoperă Fălticeniul prin QR Code” ; Medalion comemorativ  Eugen Lovinescu – 70 de ani de la trecerea în eternitate.

Miercuri, 17 iulie
– Ora 17,00, Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, Sala „Pictor Aurel Băeşu”, lansare de carte, „Vasile Ciurea şi Dimitrie Leonida – Dimensiunile timpului”, autori Mioara Gafencu, Dana Busuioc şi Sorin Gafencu.

Joi, 18 iulie
– Ora 19,00, Piaţa „Nada Florilor”, Karaoke Still;
– Ora 19,30 Tineri solişti de muzică populară din Fălticeni;
– Ora 23,00 Ansamblul „Trandafirul” Fălticeni.

Vineri,  19 iulie
– Ora 06.00 – Concurs de pescuit – Cupa „Nada Florilor” (instituţii publice);
– Ora 18,00 – Biserica “Sf. Ilie”, Slujbă de priveghere;
– Ora 18,30 – Piaţa “Nada Florilor”, Karaoke Still;
– Ora 19,00 – Formaţii locale de dans;
– Ora 20.00 – Spectacol: Torent, Voichiţa Şerba, Alexandru Recolciuc, Alessia, Alb Negru.

Sâmbătă, 20 iulie
– Ora 08,00 – Slujba de hram la Biserica “Sfântul Ilie”;
– Ora 09,00 – Sala de sport „Gabriel Udişteanu”, Turneu de tenis de masă în cadrul circuitului naţional “AMATUR”, Cupa „Zilele Municipiului Fălticeni”;
– Ora 10,00 – Şedinţă festivă a Consiliului Local Fălticeni, Acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare”: prof. Neculai Sturzu, prof. Virginia Stino (post – mortem);
– Ora 10,00 – Centrul Cultural “Grigore Vasiliu Birilic”, ediţia a VIII-a a Festivalului Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor” – Concurs;
– Ora 11,00 – Stadionul “Tineretului”, Fotbal;
– Ora 12,00 – Procesiune religioasă pe traseul Biserica Sf. Ilie – Biserica Adormirea Maicii Domnului – Primărie – Catedrala Ortodoxă – Biserica Sf. Ilie;
– Ora 17,00 – Biserica “Sf. Ilie”, “Nunta de aur” – sărbătorirea cuplurilor fălticenene care aniversează 50 de ani de căsătorie;
– Ora 17,00 – Piaţa “Nada Florilor”, Spectacolul laureaţilor celei de-a VIII-a ediţie a Festivalului Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor”;
– Ora 19,30 – Piaţa “Nada Florilor”, spectacol susţinut de Ansamblul „Ciprian Porumbescu” şi invitaţii săi;
– Ora 21.30 –  Piaţa “Nada Florilor”, Spectacol susţinut de Grupul vocal „Balada” condus de Maria Tanasă;
– Ora 22.30 – Recital, rapsodul Ion Creţeanu.

Duminică, 21 iulie
– Ora 10,00, Stadionul “Tineretului”, fotbal feminin: Selecţionata Fălticeni – Internaţional Baia Mare (Superliga naţională);
– Ora 18,30 – Karaoke Still;
– Ora 20,00 – Spectacol, trupe locale de dans;
– Ora 20,15 – Premierea olimpicilor falticeneni;
– Ora 20,45 – Spectacol: Paula Ghivirigă, Pavel şi Cleopatra Stratan, Voltaj;
– Ora 23.50 – Foc de artificii.

comments

comments




Leave a Reply

avatar