full screen background image

Bani şi bunuri sustrase dintr-o locuinţă, la Mănăstirea Humorului

aparat de sudura     Poliţiştii Postului de Poliţie Mănăstirea Humorului au fost sesizaţi de către numita M. G., de 15 ani, localnică, despre faptul că din locuinţă i-au fost sustrase mai multe bunuri, precum şi bani.

Cu ocazia cercetărilor, în urma discuţiilor purtate cu minora M. G., s-a stabilit faptul că părinţii săi sunt plecaţi în Italia, iar ea locuieşte împreună cu sora sa, de 11 anişi bona lor, O. Aurelia, din oraşul Gura Humorului.

M. Georgiana mai declară că a avut o relaţie de prietenie cu numitul D. Ionuţ, de 19 ani, din oraşul Gura Humorului, timp de câteva luni, iar în ultima perioadă de timp, din cauza unor neînţelegeri, s-au despărţit.

Petenta a mai declarat că, în noaptea de 10/11 iulie, în jurul orei 23,30, a venit la locuinţa sa numitul D. Ionuţ, care a insistat să vorbească cu ea şi l-a primit în locuinţă pe acesta.

La data de 12 iulie, a constatat faptul că din locuinţă îi lipsesc o cositoare electrică,  o maşină electrică de tocat carne, iar din portofelul său lipseşte suma de 35 de lei.

După discuţiile telefonice purtate cu tatăl său din Italia, la data de 14 iulie, minora a efectuat o verificare a anexelor gospodăreşti, la indicaţiile tatălui său, ocazie cu care a constatat că din interiorul unui dulap din lemn, situat într-un grajd, a fost sustras un aparat de sudură şi un motofierăstrău mecanic, iar de pe o terasă a locuinţei a mai fost sustras un generator electric.

Minora a mai declarat că în noaptea de 10/11 iulie au fost sustrase maşina de tocat carne, cositoarea electrică şi suma de 35 de lei, iar celelalte bunuri este posibil să fi fost sustrase în urmă cu aproximativ o lună, dar că la data de 14 iulie a constatat lipsa acestora.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar