full screen background image

2 eleve din Suceava au câştigat Concursul Naţional de Evaluare la Matematică

Blackboard with mathematics sketches - vector illustration     Concursul Naţional de Evaluare în Educaţie, ajuns la cea de-a VI-a ediţie, desfăşurat sub egida Academiei Române, este organizat de Fundaţia de Evaluare în Educaţie în Parteneriat cu M.E.N.

Concursul este adresat elevilor din clasele I-XII şi poate fi susţinut la disciplinele Matematică, Limba şi literatura română, Limba engleză, Tehnologia informaţiei şi comunicării, Fizică şi Informatică.

Evaluările la disciplina Matematică sunt concepute a se desfaşura în 3 etape de evaluare pe parcursul anului şcolar şi o etapa finală.

La etapa finală au participat toţi elevii care au făcut parte din clasamentul naţional de la fiecare dintre cele trei etape desfăşurate pe parcursul anului şcolar.

În clasamentul naţional sunt calificaţi primii 3 elevi (primele 3 punctaje) de la fiecare nivel de clasă din toată ţara, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute.

Premiile la etapa finală, în număr de 5, sunt acordate elevilor care au obţinut cel puţin 50 de puncte, din maximum 100 de puncte, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute.

Premiile sunt următoarele:

– Locul I – Laptop;
– Locul II – Tabletă digitală;
– Locul III – eBook Reader;
– Locul IV – Aparat foto digital;
– Locul V – Mp4 player.

Competiţia finală a fost extrem de dificilă deoarece în concurs au participat peste 3.000 de elevi din toate judeţele ţării.

După cum ne-a informat inspectorul de specialitate, Marinela-Cristina Cimpoeşu, Comisia Naţională Centrală a hotărât ca două eleve din judeţul Suceava să obţină un premiu I şi un premiu II.

Premiul I a fost obţinut de Mara Petruţa Prelipcean (coordonată de profesor Marinela Cristina Cimpoeşu), elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, iar premiul al II-lea a fost primit de Diana Mihaela Amărculesei (coordonată de profesor Adrian Vieriu, din clasa a XII-a a aceluiaşi colegiu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar