full screen background image

Femeie înşelată cu 350 de euro prin metoda “accidentul”, la Salcea

Mobil     Ieri, în jurul orei 14.00, P. Ana, de 48 de ani, din orașul Salcea, localitatea Plopeni, strada Aeroportului, a sesizat faptul că a fost înşelată, prin telefon, de o persoană necunoscută, care, sub pretextul că fiul ei a accidentat o femeie, a determinat-o să trimită suma de 350 de euro, pe  numele E. Ionuț.

Din verificări a reieşit faptul că, pe 11 iulie, în jurul orei 10.30, o persoană neidentificată a apelat numărul de fix al lui P. Ana, prezentându-se ca fiind avocat, şi i-a comunicat că fiul său a provocat un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei femei.

Acesta i-a comunicat că trebuie să trimită suma de 1.000 de euro, pentru a nu se întocmi dosar penal fiului său și victima  accidentului să fie salvată.

La solicitarea presupusului avocat, s-a prezentat la o sucursală a unei agenţii bancare din Burdujeni şi a depus suma de 350 de euro.

După ce a depus banii i-a comunicat avocatului codul MTCN.

“Avocatul” i-a solicitat să cumpere 2 cartele de telefon, în valoare de 300 de lei și să-i comunice codurile de încărcare, ceea ce partea vătămată a și făcut.

Ulterior, contactându-l pe fiul său, reclamanta a realizat că acesta nu a fost implicat în nici un accident şi că de fapt este vorba de o înşelăciune.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorului şi soluţionării procedurale a cauzei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar