full screen background image

Chinezii încep o investiţie de peste 100 de milioane de euro

ZTE Corporation     Oficialii grupului chinez de telecomunicatii ZTE Corporation i-au adus la cunoştinţă premierului Victor Ponta, aflat la începutul lunii iulie în vizita la sediul central al grupului din Shenzhen, ca în trimestrul trei din acest an vor demara prima investiţie IT&C de anvergură pe piaţa din Romania, in valoare de peste 100 milioane de euro.

Declaraţia a fost făcută de Lorian Vintila, directorul de strategie al ZTE Romania pentru Hotnews.ro. “Nu am cerut nici un ajutor de stat, nici un fel de derogare de la plati de taxe si impozite, ba mai mult venim in sprijinul statului. Vom crea cateva sute de locuri de munca, iar proiectul va fi implementat in sudul tarii si va fi finalizat in 2015. Pana acum au fost tatonari si incercari nereusite. Acum am intrat pe alta linie, avem certitudini. Abia acum am gasit un culoar favorabil pentru aceste noi investitii. De asemenea salutam deschiderea premierului catre oportunitati care vin din piete non-europene si eu personal salut aceasta incalzire a relatiilor intre mediul de business din China si Guvernul Romaniei cel putin la nivel declarativ. Trebuie sa se inteleaga ca pana acum Romania a important echipamente din tari europene, dar care erau facute tot in China”, a mai spus Lorian Vintila. Citeşte mai mult pe Hotnews.

Producătorul chinez de echipamente telecom ZTE i-a prezentat premierului Ponta un sistem de supraveghere şi control pentru combaterea eficientă a infracţiunilor şi intevenţia rapidă a autorităţilor în caz de situaţii de urgenţă şi terorism, premierul spunând că sistemul poate fi introdus în România.

El a arătat însă că este necesar ca opinia publică să fie informată în prealabil despre acest sistem şi să existe garanţii constituţionale şi legale care să asigure că drepturile fundamentale ale omului nu sunt încălcate.

“Lumea merge în această direcţie, a sistemelor de supraveghere mult mai performante”, a spus Ponta, aflat în vizită oficială în China.

ZTE Corporation a fost înfiinţat în 1985, la Shenzhen, şi derulează în prezent activităţi în peste 140 de ţări, fiind cel mai mare operator chinez de telecomunicaţii listat la bursa din Hong Kong şi la cea din Shenzhen.

ZTE produce echipamente pentru reţele de telecomunicaţii fixe, mobile, pentru reţele optice şi de date, şi pentru reţele inteligente şi de ultimă generaţie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar