Ieri dimineaţă, în jurul orei 09.32, prin “S.N.U.A.U. 112”, G. Mihai, din oraşul Dolhasca, a sesizat faptul că B. Petru, de 32 de ani, din localitate, s-a autoaccidentat cu o coasă pe o pășune din satul Vămeni.
Echipa operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Dolhasca s-a deplasat la faţa locului unde a constatat că B. Petru prezintă o plagă tăiată la nivelul toracelui.
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că între B. Petru și S. Dumitru, de 39 de ani, din oraşul Dolhasca, a avut loc un conflict spontan pe pășunea din fața locuinței celui din urmă.
Conflictul a degenerat în acte de violență, împrejurare în care S. Dumitru l-a lovit cu coasa pe B. Petru, provocându-i plaga tăiată la nivelul toracelui.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul I.P.J. Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, iar, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în dimineața de 11 iulie, în jurul orei 09.30, pe o fâneață din cătunul “Vămeni”, orașul Dolhasca, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri de moment, B. Petru și S. Dumitru s-au lovit reciproc, provocându-și leziuni.
B. Petru a fost examinat din punct de vedere medico-legal, medicul legist concluzionând preliminar că “prezintă plagă tăiată penetrantă hemitorace stâng posterior cu leziune a pulmonului și hemotorax consecutiv operat chirurgical; leziunea a putut fi produsă prin lovire cu un corp tăietor (posibil coasă) și necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații – intervenția operatorie a fost necesară și obligatorie pentru salvarea vieții victimei, care a fost pusă în primejdie”.
S. Dumitru a fost examinat medico-legal, medicul concluzionând preliminar că “prezintă două echimoze cu excoriații pe umărul și hemitoracele stâng anterior ce au putut fi produse prin lovire unică cu o furcă, pot necesita 5 – 6 zile de îngrijiri medicale și nu au fost de natură a pune în primejdie viața acestuia”.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, față de S. Dumitru, sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de omor calificat.
Leave a Reply