full screen background image

Câştigătorii Festivalului Internaţional “Umor… la Gura Humorului”

Zilele-Humorului-2013     Cea de a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică “Umor… la Gura Humorului” şi-a desemnat câştigătorii.

La secţiunea “grafică satirică” s-au înscris 173 de concurenţi din 40 de ţări, iar la secţiunea “literatură umoristică” au participat 46 de concurenţi din România.

Jurizarea lucrărilor de grafică satirică s-a realizat on-line, în condiţiile în care o parte din membrii juriului acestei secţiuni sunt din Italia, Serbia, Germania şi Franţa.

Preşedintele juriului secţiunii de grafică satirică a fost Sandro Poggiali din Italia, iar din juriu au mai făcut parte Doru Bosiok din Novi Sad –Serbia, Harald Reimholz din Dusseldorf – Germania, Tudor Banuş din Paris – Franţa,  Florin Rogneanu şi Gabriel Bratu din Craiova, Vasile Mândră Crăiţă din Bacău, Mihai Truică din Timişoara, Radu Bercea şi Elvira Romaniuc din Gura Humorului şi Victor Rusu din Suceava.

În urma jurizării lucrărilor, premiul I, în valoare de 500 de euro, a fost acordat lui Luc Descheemarker – Belgia, premiul al II-lea, în valoare de 300 de euro, lui Mikhail Zlatkovsky – Rusia, iar premiul al III-lea, în valoare de 200 euro, lui Constantin Pavel – România. Premiul “George Gavrilean”, de 200 de euro, a fost primit de Masoud Ziaei Zardkhashoei, din Iran.

S-au mai acordat  două menţiuni ale juriului, neremunerate,pentru Maryam Moodi, din – Iran şi Valeriy Chmyriov, din Ucraina. Premiul COV a fost acordat lui Constantin Cuberschi, din Iaşi, iar diploma de excelenţă graficienei sucevene Paula Şalar.

La secţiunea epigramă, premiul întâi a fost câştigat de ieşeanul Nicolae Stancu, premiul al doilea de bucureşteanul Pavel Lică, iar premiul trei de Ion Moraru, din comuna gălăţeană Independenţa.

Premiul întâi la poezie umoristică a fost obţinut de ieşeanul Vasile Vajoga, premiul al doilea de Lucian Liviu Perţa, din Vişeul de Sus, iar premiul al treilea de clujeanul Petra Ioan Gârda.

comments

comments




Leave a Reply

avatar