full screen background image

Suspect de pornografie infantilă din Calafindeşti, reţinut de poliţişti

catuse     Poliţişti din cadrul B.C.C.O. Suceava – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, au documentat activitatea infracţională a lui C. A., de 23 de ani, din comuna Calafindeşti, judeţul Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate în cauză, începând din luna decembrie 2012, s-a stabilit faptul că suspectul ar fi pus la dispoziţie, într-o reţea informatică, de pe calculatorul personal, mai multe fişiere tip imagine, conţinând materiale pornografice cu minori.

La data de 3 iulie, poliţiştii au efectuat o percheziţie la locuinţa suspectului, de unde au fost ridicate în vederea cercetărilor două telefoane mobile, o cartelă SIM, un MP3 player, un memory stick, două hard disk-uri, o unitate centrală de calculator şi 14 suporţi optici CD/DVD.

În urma percheziţii informatice asupra bunurilor ridicate, au fost depistate peste 32.000 de fişiere foto şi video, conţinând imagini pornografice cu minori.

Faţă de suspect, s-a dispus reţinerea pentru 24 ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar