full screen background image

Audierile elevilor de la Bolintineanu nu au fost întrerupte

polis     Bogdan Staicu, procurorul-şef al Secţiei Urmărire Penală din cadrul Parchetului Capitalei, care se ocupă de cazul privind frauda de la liceul Dimitrie Bolintinenau, a declarat, vineri, că audierile elevilor în acest caz nu au fost oprite, acestea continuând la sediul Poliției Capitalei.

Potrivit procurorului, în acest sens, în jur de 20 de elevi se află la audieri, iar pentru ceilalți s-au întocmit procese verbale de citare pentru a fi audiați începând de sâmbătă. În total, 250 de elevi vor fi audiaţi în acest caz.

”La Poliția Capitalei se efectuează audieri. În jur de 20 de elevi sunt audiați azi (n.r. vineri). Pentru ceilalți s-au întocmit procese verbale de citare”, a declarat procurorul.

În ceea ce privește mandatele de aducere acesta a explicat că nu au existat.

”În cazul în care o persoană nu se prezintă la audieri poate fi adusă cu mandat de aducere. În situațoa noastră nu s-a urmărit punerea în executare a unor mandate de aducere. Elevilor doar li s-au explicat prevederile legii”, a precizat procurorul.

Totodată, el a afirmat că elevii de la liceul Bolintineanu vor fi audiați începând de sâmbătă, cu o pauză duminică, audierile fiind reluate începând de luni.

”În urma perchezițiilor au fost găsite în liceu 16 lucrări xeroxate ce dețineau răspunsurile la proba de limba română și o listă cu elevi în legătură cu aceste răspunsuri. Existând indicii temeinice, era necesară audierea persoanelor implicate. Am intenționat o etapizare a audierii elevilor dat fiind faptul că erau 250 de elevi ce trebuiau audiați”, a mai spus procurorul.

Cât despre autocarele aduse în fața liceului din Sectorul 5, se pare că doreau a facilita transportul elevilor la audieri.

”Autocarele au fost aduse pentru a facilita deplasarea celor care doreau să fie audiați azi. Nu am vrut să îi supunem la costuri suplimentare. Nicio persoană nu a fost urcată fără voința sa în autocar”, a susținut procurorul general.

comments

comments




Leave a Reply

avatar