full screen background image

Un român a fost rănit şi un altul este dat dispărut în Afganistan

militari-in-afganistan     Un român a fost rănit şi un altul este dat dispărut într-un atac produs marţi la Kabul, în Afganistan, a anunţat MAE, într-un comunicat.

Cu privire la atentatul care a avut loc marţi, 2 iulie 2013, ora 4.30 (ora locală), la Kabul, în Afghanistan, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit datelor cunoscute la acest moment, doi cetăţeni români, personal civil, se numără printre victimele atacului. Cei doi cetăţeni români sunt angajaţi, pe bază de contract, la o firmă internaţională care deserveşte o bază logistică din capitala afghană.

Din informaţiile încă neconfirmate oficial, rezultă că unul dintre cetăţenii români a fost rănit şi se află acum sub îngrijire medicală iar cel de al doilea este dat dispărut.

Misiunea diplomatică a României se află în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătită sa acorde asistenţa consulară necesară, în baza competenţelor legale.

Potrivit poliţiei din Kabul, cel puţin şapte persoane au murit în atentatul ce viza o companie de transport care colabora cu ISAF, forţa NATO din Afganistan. Şeful poliţiei din Kabul spune că în atac ar fi murit patru nepalezi şi trei afgani, dar şi cei trei autori ai atacului. Alte trei sau patru persoane au fost rănite.

Potrivit primelor constatări, un camion plin cu explozibil a explodat în faţa unei intrări a complexului industrial, creând un crater enorm. Un schimb de focuri a avut loc ulterior între gărzi şi doi sau trei kamilaze, timp de aproximativ 40 de minute, a explicat şeful poliţiei.

Un fum gros se ridica deasupra zonei vizate de atac, care a distrus complet o parte din intrarea în clădire, potrivit AFP. Un bătrân rănit şi cu faţa plină de sânge purta un pansament în jurul capului.

Numeroase companii străine lucrează cu ISAF în Afganistan.

Atacul nu a fost revendicat marţi dimineaţa, dar talibanii, care luptă împotriva Guvernului de la Kabul şi a forţei NATO conduse de Statele Unite, trimit periodic comandouri de atacatori sinucigaşi în capitala afgană.

Luni, un bărbat care purta o vestă cu explozibili ascunsă sub uniforma armatei a fost ucis în oraş de forţele de securitate afgane, în apropiere de birourile serviciilor secrete (NDS).

În urmă cu o săptămână, un atac spectaculos vizând palatul prezidenţial de la Kabul şi birourile CIA s-a soldat cu moartea a trei gardieni afgani.

Insurgenţii au deschis la 18 iunie un birou politic la Doha, afirmând că vor să găsească o rezolvare după aproape 12 ani de război în Afganistan.

Instalarea acestei reprezentanţe talibane în capitala Qatarului nu a condus până în acest moment la nicio negociere concretă, rebelii afirmînd că nu intenţionează să înceteze atacurile împotriva Guvernului de la Kabul şi forţei NATO.

comments

comments




Leave a Reply

avatar