full screen background image

Ţigări ascunse în buştenii transportați de un tren

tigari busteni 3     În data de 28 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Rădăuţi au fost sesizaţi de către lucrătorii din cadrul Biroului Vamal Dorneşti cu privire la faptul că, în urma unui control efectuat cu aparatura specifică din dotare în staţia CFR Dorneşti, asupra unui tren de marfă, care a intrat în ţară din Ucraina prin P.T.F. Vicşani, a fost observată în interiorul mai multor buşteni pe care îi transporta, o cantitate de ţigări.

Data fiind situaţia de fapt, la faţa locului a fost solicitată prezenţa poliţiştilor de frontieră, care au preluat cercetările.

Astfel, a fost efectuat un control amănunţit asupra buştenilor, ocazie cu care a fost descoperită, în interiorul acestora, o impresionantă cantitate de ţigări, aproximativ 100.000 de pachete de provenienţă ucraineană în valoare de peste 800.000 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar la final urmează a se lua măsurile legale ce se impun.

tigari busteni 3tigari busteni 4tigari busteni 5tigari busteni 6

comments

comments




Leave a Reply

avatar