full screen background image

Comisie pentru transformarea Pieţei din Obcine în grădiniţă

gradinita     O comisie, a cărei componenţă a fost aprobată în şedinţa de ieri a Consiliului Local Suceava, va analiza oportunitatea achiziţionării clădirii  fostei pieţe agroalimentare private din cartierul Obcini, în  vederea transformării acesteia în grădiniţă pentru copiii din zonă.

Comisia va negocia, cu administratorul societăţii comerciale Ichim Serv, inclusiv preţul la care ar putea avea loc tranzacţia,  demersurile pentru cumpărarea imobilului în cauză fiind iniţiate încă din anul 2008, dată la care deliberativul local şi-a dat acordul de principiu pentru efectuarea achiziţiei.

Repunerea pe tapet a problemei survine cererilor familiilor din cartierul Obcini, grădiniţa în funcţiune de doar de circa 3 ani, de pe strada „Slătioarei” neacoperind numărul solicitărilor.

Piaţa agro-alimentară de cartier din Obcini a fost închisă după ce s-a constat că aceasta nu-şi auto-finanţează activitatea.

“Piaţa poate fi transformată, însă depinde cu ce costuri. Trebuie găsită o soluţie, pentru că Primăria şi Consiliul Local au investit nişte bani acolo. Deşi intenţia fost bună, au apărut supermarketurile şi lumea nu mai merge la piaţă. Nu este nicio şmecherie la mijloc, am făcut strategii, însă cu toate eforturile,  piaţa nu a funcţionat”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar