full screen background image

2 persoane audiate, după percheziţiile din această dimineaţă

mascati-mateiu     Poliţişti fac, vineri dimineaţă, 33 de percheziţii în Capitală şi în judeţele Suceava şi Botoşani, fiind vizate 20 de persoane suspectate de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, înşelăciune şi exercitarea fără drept a profesiei de avocat.

Percheziţiile vizează membri ai baroului paralel fondat de Pompiliu Bota, până în prezent două persoane fiind duse la audieri la Parchetul Judecătoriei Suceava, una dintre ele fiind Daniela Brânduşa Maxim, decan al Baroului Bota din Suceava.

În urma percheziţiilor va fi dus la audieri şi Pompiliu Bota, fondatorul Baroului Bota.

Percheziţiile au loc atât la locuinţele suspecţilor, cât şi la sediile declarate drept cabinete de avocatură ale respectivelor persoane.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Suceava au început, în urmă cu o lună, urmărirea penală împotriva a cinci avocaţi din Baroul Bota, care sunt acuzaţi că “au acordat în mod repetat asistenţă juridică specifică profesiei de avocat (contracte de asistenţă judiciară, reprezentare în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, consultanţă şi cereri cu caracter juridic), fără a avea calitatea de avocat dobândită în condiţiile legii şi folosind fără drept denumirile şi însemnele specifice profesiei de avocat”.

Pompiliu Bota a fost condamnat, anul trecut, de Curtea de Apel Alba Iulia la închisoare cu suspendare pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat.

În primă fază, Bota a fost condamnat de Judecătoria Deva la şase luni de închisoare cu suspendare pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat. Prin aceeaşi decizie, instanţa a stabilit un termen de doi ani şi şase luni de încercare, perioadă în care Bota nu trebuia să comită nicio altă infracţiune.

Bota a făcut recurs faţă de această decizie, care a fost judecat de Curtea de Apel Alba Iulia, iar instanţa a respins recursul, în 29 mai 2012, şi a decis ca sentinţa Judecătoriei Deva să rămână definitivă.

Pompiliu Bota a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului ICCJ la sfârşitul lunii aprilie 2007, pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat.

Anchetatorii au stabilit că, din 2002, Pompiliu Bota a făcut demersuri pentru înfiinţarea a două asociaţii, iar ulterior au fost înfiinţate în ţară mai multe structuri autodenumite barouri, Pompiliu Bota exercitând profesia de avocat deşi nu era înscris în niciun barou sau tablou al avocaţilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar