full screen background image

Primele medicamente noi pe lista de compensate, din 1 august

Sante-consommation-medicaments-3 i me  ge     Primele medicamente noi vor intra pe lista de compensate din 1 august, după ce, în ultimii şase ani, nu a mai fost făcută nicio actualizare a acesteia, toate moleculele urmând să fie supuse unui proces de evaluare, a anunţat, joi, reprezentantul ARPIM Sorin Popescu, la conferinţa Mediafax Talks.

Pentru actualizarea listei de medicamente compensate, produsele vor fi supuse unei noi metodologii de evaluare, publicată în Monitorul Oficial în luna iunie, a precizat Sorin Popescu, şef grup comunicare la Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Medicamentele trebuie să îndeplinească criterii precum compensarea în statele UE, eficienţa, tolerabilitatea şi să primească la evaluare un scor de cel puţin şase din zece pentru a fi acceptate în noua listă.

De asemenea, trebuie elaborată o nouă metodologie pentru taxa clawback şi pentru preţuri.

Potrivit lui Popescu, una dintre preocupările majore ale Ministerului Sănătăţii trebuie să fie asigurarea accesului continuu la medicamente, iar în acest sens au început consultările pe două teme majore, respectiv clawback-ul, care trebuie să fie sustenabil, predictibil, corect şi nediscriminatoriu, şi preţurile care trebuie stabilite astfel încât statul şi pacienţii să nu plătească mai mult, iar medicamentele să fie accesibile tuturor pacienţilor din România.

Legat de echilibrarea termenelor de plată în perioada 2013 – 2014, Popescu a spus că nu s-a început brusc cu plata la 60 de zile, ci se va ajunge la acest termen la sfârşitul anului 2014. Până atunci, plăţile se vor face la 150 de zile, până la sfârşitul lui 2013, la 90 de zile, până în 1 iulie 2014, şi la 60 de zile cum prevede o directivă europeană, până la sfârşitul anului 2014.

comments

comments




Leave a Reply

avatar