full screen background image

Lovit cu pumnii, în piaţa din Vatra Dornei

bataie     I.P.J. Suceava a fost sesizat, ieri, despre faptul că o persoană este agresată în zona Pieței agroalimentare din municipiul Vatra Dornei.

Poliţiştii deplasaţi operativ la faţa locului au stabilit faptul că I. Dănuț, de 32 de ani, din municipiul Vatra Dornei, aflat în stare de ebrietate, în urma unor neînțelegeri cu O. Aristide, de 29 de ani, localnic, l-a lovit cu pumnul în zona feței, acesta s-a dezechilibrat, iar în cădere s-a lovit de un autoturism staționat.

O. Aristide a fost transportat cu ambulanța la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde a primit îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate faţă de I. Dănuţ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.

comments

comments




Leave a Reply

avatar