full screen background image

Universitatea de Vară, pentru absolvenţii clasei a XI-a

Universitatea de Vara     Până la finele acestei luni, absolvenţii de clasa a XI-a din judeţele Suceava, Botoșani şi Neamț se pot înscrie la Universitatea de Vară Suceava, proiect care se va desfăşura în perioada 19-28 iulie.

50 de liceeni vor urma un program de cursuri, seminarii şi laboratoare reprezentative pentru anul întâi de studiu, susţinute de profesori şi doctoranzi din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare.

Rectorul USV, Valentin Popa, spune că proiectul vine în ajutorul elevilor indecişi cu privire la facultăţile între care au de ales pentru a-şi continua studiile la nivel universitar.

Totodată, prin acest proiect, elevii de clasa a XI-a pot să experimenteze viaţa de student în facultatea pe care doresc să o urmeze, având oportunitatea să testeze cursurile mai multor facultăţi din universitate, pentru ca în final să facă o alegere conştientă şi sigură.

Pe lângă programul de educaţie formală oferit, proiectul urmăreşte crearea unui cadru de dezbateri şi educaţie non-formală prin sesiuni de informare, activităţi de socializare şi discuţii pe teme educaţionale.

Participarea la cursuri este obligatorie, iar organizatorii îşi rezervă dreptul de a elimina din proiect pe cei care absentează repetat de la program.

Organizatorii vor asigura două mese pe zi participanţilor, iar cazarea se face în unul dintre căminele studenţeşti din campus, taxa de participare fiind de 150 de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar