full screen background image

Statutul parlamentarilor, amânat pentru toamnă

camera deputatilor     Statutul parlamentarilor nu a mai fost supus la vot, miercuri, la Comisia Juridică, pentru că nu a fost publicată motivarea Curții Constituționale în Monitorul Oficial, statutul fiind astfel amânat pentru toamnă.

Procedura cerea ca motivarea Curții Constituționale să fie publicată în Monitorul Oficial, ca apoi să se întoarcă în Parlament pentru a se face schimbările necesare acolo unde legea a fost declarată neconstituțională.

Astfel, pe timpul verii, Camera Deputaților și Senatul vor funcționa după vechiul statut.

Curtea Constituțională a decis, în urmă cu o săptămână, pentru a treia oară, că unele articole din Statutul parlamentarilor sunt neconstituționale, legea fiind întoarsă în Parlament.

comments

comments




Leave a Reply

avatar