full screen background image

Una din trei femei din România, agresată fizic sau sexual

femeie batuta     Una din trei femei din România este supusă agresiunilor fizice sau sexuale. Statisticile arată că doar în primele luni ale acestui an, la nivel naţional, au fost sesizate aproape zece mii de infracţiuni privind violenţa în familie. Războiul dintre soţi este, de cele mai multe ori, pierdut de femei.

Cele mai multe femei abuzate sexual sunt victime ale propriilor parteneri. Asta arată cel mai recent raport despre violenţa împotriva femeilor, publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Potrivit datelor furnizate de către OMS, 30 la sută dintre femeile de pe glob au fost atacate cel puţin o dată în viaţă de partenerul lor. Acest procentaj depăşeşte cu mult numărul femeilor supuse violenţei sexuale de către prieteni sau necunoscuţi. De asemenea, cercetătorii atrag atenţia că 38 la sută dintre femeile care sunt ucise la nivel mondial mor în urma unui atac venit din partea partenerilor, indiferent dacă vorbim despre soţi sau iubiţi. În plus, 42 la sută dintre femeile supuse violenţei fizice şi sexuale ajung în spital cu răni în urma actului de agresiune.

Potrivit raportului, cele mai multe femei supuse violenţelor fizice şi sexuale sunt ţări din Africa precum Botswana, Malawi şi Republica Democrată Congo. Aici, 36,6 la sută din totalul persoanelor de sex feminim au fost supuse violenţei. La popul opus se află ţări dezvoltate din Europa de Vest şi America de Nord, precum Canada, Finlanda, Franţa, Danemarca şi Regatul Unit, unde media femeilor supuse violenţelor este de 23,2 la sută.

OMS avertizează că atacurile asupra femeilor au devenit obişnuinţă la nivel mondial şi sfătuiesc guvernele să întărească legislaţia care acordă protecţie persoanelor de sex feminin. Cercetătorii susţin că femeile agresate de parteneri prezintă risc ridicat de depresie. De asemenea, acestea sunt de două ori mai predispuse să devină dependente de droguri sau de alcool faţă de cele care nu au trecut prin episoade de violenţă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar