full screen background image

Efective poliţienişti sporite, în perioada 22-24 iunie

Politia     Având în vedere evenimentele organizate cu ocazia Sărbătorii Religioase – ”Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile Ortodoxe”, precum şi fluxul sporit de persoane ce se va înregistra în locurile publice din județ, poliţiştii suceveni vor acţiona cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale.

Astfel, în perioada următoare, în afara polițiștilor din dispozitivele de ordine și siguranță publică, pe raza județului Suceava vor fi prezenţi la datorie, zilnic, 279 de poliţişti (192 din structurile de ordine publică, 47 de poliţişti rutieri şi 40 de poliţişti din cadrul celorlalte structuri ale IPJ Suceava) fiind angrenate peste 100 de autospeciale de poliţie.

Zilnic, 51 de poliţişti rutieri vor acţiona cu 8 aparate radar pe drumurile naţionale şi europene de pe raza întregului judeţ.

În această perioadă, 12 de poliţişti din cadrul Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava vor organiza zilnic, patrule şi activităţi de menţinere a ordinii publice atât în trenuri, staţii CFR şi triaje, cât și în incinta şi zona Aeroportului ”Ştefan Cel Mare” Suceava.

Totodată, având în vedere faptul că în aceeași perioadă pe raza municipiului Suceava sunt organizate activități cultural-artistice și religioase pentru marcarea ”Zilelor Sucevei 2013” și ”Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava  – Sînzienele”, la care se preconizează participare a circa 50.000 de persoane, polițiștii vor desfășura activități de prevenire a  tâlhăriilor și furturilor din genți, buzunare, ocazie cu care vor fi distribuiți peste 40.000 fluturași, cu următoarele mesaje: ”FII ATENT! NU INDIFERENT!” și ”ALEGE SĂ NU FII O VICTIMĂ”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar