full screen background image

Topul celor mai mari companii din economia românească

omv     Două companii din grupul austriac OMV (OMV Petrom şi OMV Petrom Marketing) şi Automobile Dacia conduc în 2012 topul celor mai mari jucători din economie, la fel ca în anul anterior.

Petrolul, producţia auto şi retailul alimentar sunt industriile care dau cele mai multe companii de top din economia românească.

Cei mai mari zece jucători au avut vânzări de 20 de miliarde de euro anul trecut, în creştere cu 5% faţă de 2011, potrivit unui clasament realizat de ZF pe baza datelor din anuarul “Cei mai mari jucători din economie” şi a informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului.

Doar patru companii din top zece au raportat profit anul trecut, cu Petrom care conduce detaşat şi la acest capitol, după un rezultat net de 864 mil. euro.

„Surprizele“ anului 2012 sunt prezenţa Ford în top 25, după ce startul producţiei la Craiova i-a dus pe americani de la afaceri de 189 mil. euro în 2011 la peste 550 de milioane de euro anul trecut. Ford este un câştig şi pentru exporturile României, însă producătorul umple un alt gol lăsat prin plecarea Nokia de la Cluj, proces finalizat tot anul trecut.

Nicio companie cu capital românesc – privat sau de stat – nu se află în top zece, prima prezenţă a statului în clasament fiind prin intermediul companiei Electrica Furnizare (locul 13) – cu afaceri de 998 mil. euro. Oscar Downstream (Alin Niculae) şi Dedeman Bacău (fraţii Pavăl) sunt cele mai mari afaceri antreprenoriale româneşti în 2012, top în care ar mai putea intra şi InterAgro (Ioan Niculae), care însă nu are deo­camdată bilanţul înregistrat la RECOM.

comments

comments




Leave a Reply

avatar