full screen background image

Magistraţii humoreni nu sunt de acord cu închiderea Judecătoriei

judecator     Magistraţii Judecătoriei din Gura Humorului protestează în legătură cu intenţia Ministerului Justiţiei de a desfiinţa instituţia.

Ei consideră că o asemenea acţiune nu se impune din cauza impactului negativ la nivelul întregii comunităţi.

Judecătoria are o vechime de peste un secol şi utilitatea ei a fost confirmată prin multitudinea de cazuri care au decongestionat magistraţii din municipiul reşedinţă.

În plus, clădirea Judecătoriei a beneficiat de o serie de reparaţii care vor continua şi în acest an, fapt ce impune continuarea eficientă a activităţii, pentru a nu închide un spaţiu reabilitat.

Judecătorii humoreni consideră că rearondarea teritorială propusă la nivel central nu se impune, din moment ce volumul de activitate a fost de 3.600 de cauze, ca medie multianuală.

Prin desfiinţarea Judecătoriei Gura Humorului nu se va face economie la bugetul de stat, din contra, vor creşte cheltuielile cu deplasarea şi chiriile pentru personal, consideră magistraţii.

comments

comments




Leave a Reply

avatar