full screen background image

Peste 45 mc de lemn, tăiaţi ilegal la Moldoviţa

Taieri-arbori     Postul de Poliție Moldovița a fost solicitat de către lucrătorii silvici din cadrul ITRSV Suceava, să acorde sprijin în efectuarea unui control de fond pe suprafața de teren pădure din satul Demacușa, ce aparține lui P. Teodora, de 77 de ani, localnică.

Cu ocazia controlului, s-a stabilit faptul că suprafața de teren pădure se află situată în UP 1 Demacușa, din fondul forestier al O.S. Tomnatic, suprafața de 3.3 ha, aparținând lui P. Teodora.

În teren au fost identificate un număr de 53 de cioate de diferite diametre de esență rășinoasă și foioase (fag), fiind nemarcate, iar materialul lemnos nu a fost găsit la fața locului.

Volumul arborilor tăiați nemarcați este de 45,671 mc, cu o valoare de 6.089 lei.

Suprafața de pădure nu se află dată în pază la nici un ocol silvic, vechiul contract fiind reziliat din data de 12 decembrie 2012, de către fiul proprietarei, P. Georgel, de 54 de ani, din comuna  Moldoviţa.

Suspect de comiterea infracțiunii este P. George, faţă de care se fac cercetări cu privire la tăierea ilegală a arborilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar