full screen background image

16 milioane de lei, datoriile populaţiei la apă rece

Dorofeti DSCN1122     Societatea de utilităţi comunale ACET Suceava avea de încasat, la începutul acestei luni, de la consumatorii casnici din municipiul Suceava circa 16 milioane de lei, sumă care nu includea şi factura aferentă serviciilor din luna mai.

Bogdan Cristache, directorul adjunct al firmei la care municipalitatea suceveană este acţionar majoritar, spune că, în principiu, situaţia restanţelor s-a mai ameliorat, însă, dacă volumul plăţilor nu va spori, datoria  se va întoarce la vechiul nivel.

Viceprimarul Ovidiu Doroftei constată că ACET nu se confruntă  cu o situaţie nu tocmai fericită, chiar dacă prin votul deliberativului local, Primăria s-a pus garant la achitarea debitelor societăţii către compania E.on. Adjunctul şefului executivului local relevă că populaţia nu-şi onorează aşa cum ar trebuie obligaţiile către operatorii de utilităţi, iar de 5 luni, blocajul nu mai conteneşte.

„Suntem în luna şasea, iar datoriile sunt la fel ca la începutul anului. Datoriile foarte mari către ACET grevează şi Primăria, care a girat cu nişte sume debitele acesteia că furnizori. Însă, suntem nevoiţi şi ne dorim să susţinem şi această societate, după ce, la Termica, în urma creditului contractat, problema s-a rezolvat, în mare parte”, a subliniat Ovidiu Doroftei.

În lunile februarie şi martie, potrivit directorul adjunct Bodan Cristache, pe raza urbei reşedinţă de judeţ, au fost făcute debranşări ale unor scări de bloc din cadru a 15 asociaţii de proprietari. Acestea nu au durat decât 2-3 zile, după care s-a procedat de încheierea de grafice de eşalonare a debitelor, în urma cărora doar 4 dintre asociaţii proprietarii au înţeles să-şi achite restanţele.

La începutul lunii iunie, situaţia s-a inversat, rămânând doar 4 asociaţii care nu şi-au respectat în totalitate angajamentele de plată. Dintre acestea din urmă, două au achitat sume nesemnificative, motiv pentru care s-a procedat la sistarea furnizării apei reci, pe scări de bloc, la Asociaţia nr. 47, de pe strada „Lalelelor” şi Asociaţia nr. 36 „ANL-Burdujeni”. Ulterior, venind cu documente doveditoare ale acţiunilor de executare silite a rău platnicilor, precum şi a unor plăţi suplimentare, livrarea serviciului de alimentare cu apă potabilă a fost reluată.  

comments

comments




Leave a Reply

avatar