full screen background image

Un şofer băut a lovit o maşină parcată, în Ipoteşti

politia_rutiera     În cursul serii de ieri, în jurul orei 22, o patrulă din cadrul Postului de Poliţie Ipoteşti, în timp ce se deplasa pe raza localităţii, a observat, pe strada Decebal, două autoturisme care erau avariate, într-un şanţ de pe marginea străzii.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că Z. Mihai, de 69 de ani, din localitate, posesor al permisului de conducere pentru categoriile categoria „B şi Tr.”, în timp ce conducea autoturismul pe strada Decebal din localitate, în dreptul locuinţei lui B. Ionel, a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat pe marginea drumului.

În urma impactului ambele autoturisme au fost proiectate în şanţ, nu au rezultat victime omeneşti, ci doar pagube materiale.

Întrucât conducătorul auto Z. Mihai emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge, faptă prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002R.

comments

comments




Leave a Reply

avatar