full screen background image

Aterizare de urgenţă a unui avion românesc la Roma

Airbus 320     Un avion Airbus 320 care venea de la Bucureşti a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă sâmbătă dimineaţa pe aeroportul Roma-Fiumicino, din cauza unei probleme la trenul de aterizare, informează Ansa şi AFP. Trei dintre pasageri au fost răniţi uşor.

Toţi cei 165 de pasageri au coborât din avion pe tobogane. Cei trei răniţi se aflau în stare de şoc, fără a suferi traumatisme fizice. O echipă medicală a aeroportului le-a acordat primul ajutor, însă cei trei nu vor fi internaţi la spital.

Avionul companiei Wizz Air zbura pe ruta Bucureşti-Roma şi urma să aterizeze pe aeroportul mai mic Ciampino, dar pilotul a cerut să aterizeze pe Fiumicino, unde pista de aterizare este mai lungă.

La aterizare, după ce s-a oprit din rulaj, avionul s-a înclinat într-o parte. Pompierii, poliţia şi carabinierii au venit foarte repede la faţa locului.

Agenţia naţională italiană pentru securitate zborurilor a lansat o anchetă pentru a stabili cauza avariei. Pista pe care a aterizat avionul românesc a fost închisă şi se prevedeau întârzieri în programul de zbor al aeroportului roman în prima parte a zilei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar