full screen background image

Veste bună pentru echipele care au promovat în Liga I

frf     Toate cele patru echipe din Liga a II-a care au promovat, FC Botoşani şi  Săgeata Năvodari (Seria I),  Corona Braşov şi ACS Poli Timişoara (Seria a II-a), au primit licenţa pentru ediţia 2013-2014 a Ligii I, informează, joi, într-un comunicat de presă, Administraţia de Licenţiere a FRF.

Din primele două eşaloane, singurele cluburi care aveau dreptul din punct de vedere sportiv să participe în ediţia 2013-2014 a Ligii I dar care nu au primit licenţa sunt FC Rapid şi Universitatea Cluj.

Directorul Administraţiei de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că dintre acestea doar Universitatea Cluj a făcut memoriu la TAS, un răspuns definitiv fiind aşteptat până la 20 iunie.

În aceste condiţii, conform anunţului făcut, sâmbătă, de preşedintele Mircea Sandu în cadrul Adunării Generale a FRF, ediţia următoare a Ligii I va avea 16 sau 17 echipe. “Acum avem, după retrogradare, 14, dintre care două fără licenţă (n.r. – FC Rapid şi Universitatea Cluj). Deci 12 echipe. Vor promova patru din Liga a II-a, aşadar sunt 16, iar dacă Universitatea Cluj câştigă la TAS vom avea campionat cu 17 echipe, cu 34 de etape şi o formaţie care stă în fiecare etapă. Dacă Universitatea Cluj nu câştigă, rămân 16 şi se joacă 30 de etape”, afirma Mircea Sandu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar