full screen background image

Măsuri împotriva risipei de alimente

Vasile Osean     Agenţia pentru Protecţia Mediului  Suceava  organizează,  astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, simpozionul cu tema „Utilizarea resurselor naturale şi a alimentelor în contextul dezvoltării durabile”.

Directorul executiv Vasile Oşean informează că sunt invitaţi elevi de la eco-şcolile sucevene, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamerntale de mediu, autorităţilor publice judeţene şi locale.

În cadrul simpozionului vor fi prezentate  lucrări cu tematică specifică,  atât  de  către reprezentanţi ai APM, cât şi către de unii invitaţi. La sfârşitul manifestării vor fi acordate diplome, din partea APM Suceava, pentru ong-uri, şcoli şi  instituţii care  s-au remarcat în domeniul protecţiei mediului.

Ziua Mondială a Mediului este celebrată, în fiecare an, pe 5 iunie, zi instituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Tema pentru din 2013 este: „Gândeşte. Mănâncă. Salvează.” „Prin alegerea acestei teme se doreşte desfăşurarea unei campanii de  încurajare a măsurilor care  conduc  la  reducerea  risipei de alimente şi de resurse naturale  în general”, a declarat Vasile Oşean.

Un studiu al ONU evidenţiază că, anual, aproximativ 1,3 miliarde de tone de alimente se risipesc. Aceasta înseamnă că 33% din totalul producţiei  mondiale  de mâncare se aruncă în timp ce  aproape 1 de locuitori nu au ce mânca. Această cantitate de alimente risipită este echivalentă  cu  cea  produsă  în  întreaga  Africa sub-sahariană. Campania din acest an propune unirea eforturilor tuturor celor care pot lua  măsuri, începând cu fiecare cetăţean în parte şi până la  forurile de  decizie, în vederea reducerii  risipei  de alimente şi impactului asupra mediului al producţiei de alimente. Aceste măsuri, se arată în studiul amintit,  vor conduce şi la economisirea banilor, eficientizarea producţiei şi  la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

comments

comments




Leave a Reply

avatar