full screen background image

Mai puţine infracţiuni săvârşite în şcoli

scoala     Siguranţa şcolară se constituie într-una dintre principalele condiţii preliminare pentru existenţa unui învăţământ pre-universitar de calitate.

Dinamica criminalității înregistrate în acest domeniu relevă faptul că, în primele 4 luni ale anului 2013, la nivelul județului au fost sesizate 16 infracţiuni săvârşite în şcoli sau în zona unităţilor de învăţământ, în care au fost implicaţi şi elevi, din care 10 în incintă și 6 în zona adiacentă  (-2, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2012, -11,1%), cele mai multe fiind reprezentate de loviri şi alte violenţe (10) și furturi (5), alături de 1 faptă de distrugere.

Din cele 16 infracţiuni sesizate, 13 au avut loc în mediul urban şi 3 în mediul rural, iar în toate cazurile autorii sunt cunoscuţi.

Este vorba de 14 elevi autori de fapte penale, iar dintre victime, 14 sunt din rândul elevilor şi una din rândul cadrelor didactice.

Chiar dacă se remarcă un trend descendent al violenţei în mediul şcolar, fiecare din partenerii cu atribuţii în menţinerea siguranţei în şcoală trebuie să se implice activ şi constant pentru prevenirea unor situaţii de risc şi a unor evenimente negative.

comments

comments




Leave a Reply

avatar