Circa 4.000 de mineri de la Complexul Energetic Oltenia protestează joi la Târgu Jiu, cerând demisia managerului companiei, care a decis diminuarea salariilor şi reducerea programului de lucru de la cinci la patru zile, la ora transmiterii acestei ştiri oamenii mărşăluind pe străzile oraşului.
Minerii sunt membri ai Federaţiei Naţionalã Mine Energie (FNME), condusă de Marin Condescu, care se află în fruntea protestatarilor, alături de prim-vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ, fost senator PDL.
Protestatarii s-au strâns în zona de sud a oraşului, în jurul orei 12.00, şi au pornit în marş pe Bulevardul Victoria, spre centrul oraşului. Aceştia ar urma să ajungă la sediul Prefecturii Gorj, apoi la sediul Complexului Energetic Oltenia, Divizia Minieră, de unde ar urma să se deplaseze către sediul administrativ al companiei.
Pe traseu, protestatarii scandează lozinci împotriva managerului privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, căruia i-au cerut demisia.
Leave a Reply