full screen background image

TSD propune reducerea vârstei de vot la 16 ani

Andrei Tinu     Secretarul executiv al TSD, Andrei Tinu, a depus un amendament la comisia pentru revizuirea Constituţiei prin care propune reducerea vârstei minime de vot de la 18 la 16 ani, el arătând, între altele, că legislaţia prevede că o persoană dobândeşte capacitate de muncă la 16 ani.

inu a înregistrat la comisia pentru revizuirea Constituţiei un amendament prin care se prevede reducerea vârstei de vot de la 18 ani, în prezent, la 16 ani.

Între argumentele folosite de social-democrat în susţinerea propunerii se numără “existenţa unor prevederi în legislaţie care fac referire expresă la vârsta de 16 ani”. El invocă între altele prevederea din Codul Muncii potrivit căreia “persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani” sau prevederea din Codul Penal conform căreia toţi cetăţenii care au împlinit 16 ani răspund penal pentru faptele lor. “În aceste condiţii, care ar fi impedimentele pentru a beneficia şi de dreptul de vot începând cu vârsta de 16 ani?”, susţine Tinu.

El invocă inclusiv o rezoluţie a APCE prin care s-ar recomanda scăderea vârstei de vot la 16 ani, dar şi scăderea vârstei de vot în multe ţări ale lumii, după cum urmează: Austria, Slovenia (parţial), cantonul Glaris din Elveţia (pentru alegerile locale şi regionale), Bosnia, Serbia şi Muntenegru, în Europa, Brazilia, Argentina, Nicaragua şi Cuba, în America Latină.

comments

comments




Leave a Reply

avatar