full screen background image

Schweighofer, nemulţumit de certificatele verzi

Schweighofer     Dezbaterile pe tema energiilor regenerabile din cadrul manifestării “Dialog Bucovinean”, de la Palatul Administrativ Suceava, au prilejuit celui mai important agent economic sucevean din industria prelucrării lemnului, “Schweighofer”, o serie de remarci critice.

Motivele principale au fost lentoarea şi indecizia cu care Ministerul Energiei sprijină finanţarea producerii energiilor regenerabile.

Reprezentantul firmei austriece Schweighofer, Nechifor Tătar, a declarat că reducerea costurilor certificatelor verzi cu până la 50 % şi suspendarea acordării certificatelor verzi pentru o serie de tehnologii creează probleme în derularea investiţii.

În faţa audienţei formată din 4 ambasadori şi oficialităţi judeţene, el a precizat că investitorii din domeniu au avut de suferit „din cauză că legislaţia a fost aprobată în anul 2008 şi abia în 2011 a fost pusă efectiv în aplicare.

Acei investitori care pot utiliza sută la sută agentul termic pentru producţia proprie şi cei care consumă energia electrică produsă pot supravieţui, dar acei investitori care vând energia electrică pe piaţa liberă şi nu pot utiliza energia termică pentru consumul propriu trebuie să se gândească de două ori înainte de a face o investiţie” a mai spus TĂTAR.

Drept răspuns, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a precizat că este convins că în viitorul apropiat aceste tehnologii pentru utilizarea biomasei vor avea un impact din ce în ce mai mare

comments

comments




Leave a Reply

avatar