full screen background image

Guvernul va înfiinţa Autoritatea Naţională de Autostrăzi

ponta     Guvernul va înfiinţa Autoritatea Naţională de Autostrăzi imediat după ce va primi decizia Comisiei Europene de deblocare a Programului Operaţional Sectorial Transporturi (POST), a anunţat marţi premierul Victor Ponta.

 “Avem în reorganizare CNADNR şi, imediat după ce primim decizia de deblocare a Programului Operaţional Sectorial Transporturi, CNADNR va merge înapoi la Ministerul Transporturilor şi va numi un manager privat şi vom înfiinţa Autoritatea Naţională de Autostrăzi, care va rămâne în anii următori principalul responsabil pe zona de construcţie şi exploatare a autostrăzilor” , a spus Ponta după ce a participat la conferinţa “Cities of Tomorrow”: dezvoltarea urbană, încotro?, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germanǎ (AHK Romania) şi MEDIAFAX.

La finele anului trecut, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, coordonat de ministrul delegat Dan Şova, a fost autorizat de Guvern să ceară în Adunarea Generală a Acţionarilor a CNADNR divizarea societăţii în două noi companii naţionale, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Compania Naţională de Drumuri.

 Compania Naţională de Autostrăzi va funcţiona sub autoritatea acestui nou departament, iar Compania Naţională de Drumuri va fi organizată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar