full screen background image

Becali riscă alţi 5 ani de închisoare

ANAF - BECALI - CONFERINTA     Gigi Becali va ieşi luni pentru prima dată din pentenciar. Nu va fi eliberat, ci se va prezenta în faţa instanţei supreme unde se judecă ultimul termen din dosarul “Valiza”. În sala de judecată, Becali s-ar putea întâlni pentru prima oară şi cu familia căreia i-a interzis să îl viziteze la închisoare.

Latifundiarul din Pipera dă ochii cu judecătorii care l-au condamnat la închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Aceştia judecă şi dosarul “Valiza” în care Becali riscă alţi 5 ani de închisoare pentru dare de mită.”Strategia noastră e de a combate recursul procurorului, pentru că soluţia instanţei de fond e aceea de achitare. Am vorbit de strategia în acest dosar, de a lămuri lucrurile şi în faţa completului de 5 judecători, în sensul că acea faptă pretins infracţională, potrivit reglementărilor internaţionale ratificate de Ro în 2002, nu constituie infracţiune de dare de mită. Soluţia de achitare e fundamentată pe această teorie. Există convenţii internaţionale, referitoare la corupţia activă în sectorul privat, potrivit acestora, această faptă nu constituie infracţiune de dare de mită”, a declarat la România TV Bogdan Vlad, avocatul lui Gigi Becali.

Gigi Becali a fost achitat iniţial, însă procurorii au făcut recurs şi cer închisoare cu executare.

Reprezentanţii instanţei supreme au declarat că pentru termenul de luni, 27 mai, Gigi Becali a fost citat la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat, din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv, tot de către ICCJ, la trei ani de închisoare cu executare într-un alt dosar, cel al schimbului de terenuri cu MApN.

Un complet de trei judecători al instanţei supreme a decis în 17 aprilie 2012, cu două voturi pentru şi unul împotrivă, achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino în dosarul “Valiza, apreciind că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar