full screen background image

Ţigări de contrabandă cărate cu taxiul

taxi2     Un echipaj din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a prins-o în flagrant, pe str. 22 Decembrie, din localitate, pe P. Elena, de 38 ani, localnică, care descărca din autoturismul taxi, condus de  P. Victor, de 49 ani, tot din Vatra Dornei, două colete voluminoase cu ţigări de contrabandă.

Persoanele şi autoturismul au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, iar în urma controlului s-a constatat că cele două colete conţin 1.000 de pachete de ţigări cu timbru de Ucraina, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, în vederea continuării cercetărilor.

Față de P. Elena se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar faţă de P. Victor se va dispune procedural în funcţie de gradul de participaţie la comiterea faptei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar