full screen background image

Preşedintele Camerei Deputaţilor, la Forumul Economic Mondial

Valeriu Zgonea     Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, participă miercuri şi joi la Forumul Economic Mondial de la Astana (Kazahstan), vizită care îşi propune o redimensionare a dialogului parlamentar între cele două ţări şi intensificarea cooperării economice.

“Evenimentul se desfăşoară sub patronajul preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev. Vizita în Republica Kazahstan îşi propune o redimensionare a dialogului parlamentar între cele două ţări, precum şi intensificarea cooperării, cu accent pe dimensiunea economică. În acest sens, preşedintele Camerei Deputaţilor va avea întrevederi cu omologul său, Nurlan Nigmatulin, cu premierul Republicii Kazahstan, Serik Ahmetov, secretarul de stat al ţării, Marat Tazhin, precum şi cu alţi înalţi demnitari kazahi”, a informat Camera Deputaţilor.

Peste 300 de personalităţi au fost invitate să participe la Forumul Economic Mondial de la Astana, printre acestea numărându-se mai mulţi şefi de guvern, miniştri, parlamentari, laureaţi ai Premiului Nobel în economie, reprezentanţi ai unor prestigioase companii din România şi din alte ţări.

comments

comments




Leave a Reply

avatar