full screen background image

Schimbarea manualelor şcolare, în dezbatere publică

manuale şcolare     Proiectul privind metodologia pentru noile manuale şcolare şi calendarul pentru schimbarea acestora intră de miercuri în dezbatere publică. Actul normativ ar urma să fie aprobat până la 1 iunie, iar schimbarea manualelor se va încheia în 2017, potrivit ministrului Educaţiei.

În prima etapă vor fi selectate proiectele de manuale şcolare pentru clasa I, pentru care editorii au cerut deja un răgaz până anul viitor. Ministrul Educaţiei ia în considerare inclusiv editarea unor manuale semestriale pentru clasele primare.

Potrivit lui Remus Pricopie, din septembrie, pe pagina www.manuale.edu.ro vor exista manuale în format digital.

Bugetul pentru achiziţionarea cărţilor retipărite este de 20 de milioane de lei pentru anul şcolar următor.

Ministerul nu a mai organizat din 2006 nicio sesiune de evaluare a proiectelor de manuale şcolare şi nici licitaţii pentru achiziţionarea manualelor şcolare noi.

În sistemul de învăţământ preuniversitar românesc sunt acum  1.491 de titluri de manuale şcolare.

Potrivit oficialilor ministerului, pentru completarea stocului de manuale şcolare s-au alocat  în ultimii 5 ani între 10.059.113 şi 24.519.539 de lei .

 

comments

comments




Leave a Reply

avatar