full screen background image

Casa de Pensii răspunde acuzaţiilor lui Nechifor

casa-de-pensii     Şeful Consiliul Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a cerut azi destituirea şefei Casei de Pensii Suceava, Camelia Chitul.

Nechifor a solicitat Prefecturii Suceava o anchetă la Casa de Pensii, după ce contractul pe care îl avea Casa cu secţia de Boli Profesionale din cadrul Spitalului Gura Humorului a fost reziliat, iar secţia va fi închisă în urma rezilierii contractului.

Nechifor a declarat, într-o conferinţă de presă, că îi va solicita chiar Ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, destituirea din funcţie a Cameliei Chitul.

Directorul economic al casei de Pensii Suceava, Petre Florea a declarat, în exclusivitate pentru Viva FM, că în contractul cu Spitalul Orăşenesc din Gura Humorului există unele deficienţe, dar că se analizează situaţia ce se va finaliza prin încheierea unui nou contract sau prin încheierea unui act adiţional la documentul existent.

Directorul economic Florea: “Au apărut unele probleme care trebuie clarificate în legătură cu asigurarea unei asistenţe medicale de nivel corespunzător. Problemele sunt în discuţie. După clarificarea aspectelor despre care noi ne-am sesizat şi asupra cărora Spitalul din Gura Humorului are cunoştinţă, cel mai probabil se va încheia un nou contract, se va continua cu un act adiţional asupra contractului existent, pentru derularea serviciilor medicale în continuare.”

Întrebat de Viva FM dacă va fi necesară deplasarea bolnavilor, din zona Gura Humorului, la Iaşi, Florea a răspuns: “La nivel zonal, pentru judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Bacău, Casa Judeţeană de Pensii din Iaşi este desemnată să încheie contract de asistenţă medicală pe probleme de boli profesionale cu Spitalul de Recuperare Iaşi, Clinica de boli profesionale. Orice pacient din judeţele menţionate, se adresează acestei clinici pentru primirea asistenţei medicale de specialitate. Precizez că, din judeţele menţionate, suntem singurul judeţ care am avut încheiat şi un alt contract decât cel cu Spitalul de recuperare Iaşi.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar