full screen background image

Peste 10.000 de angajaţi de la stat ar putea fi disponibilizaţi

angajati la stat     Peste 10.000 de angajaţi ai companiilor şi regiilor de stat ar urma să fie disponibilizaţi până în 2018 prin aplicarea planurilor de disponibilizare, numărul estimat al persoanelor care vor beneficia astfel de plăţi compensatorii fiind indicat chiar într-un document guvernamental.

Documentul este anexat ordonanţei de urgenţă privind protecţia angajaţilor disponibilizaţi, aprobată recent de Guvern, şi a fost discutat şi în Comisia pentru Muncă de la Senat.

“Comisia pentru muncă a avut în atenţie, în mod deosebit, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare care stabileşte principalele măsuri de protecţie socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concediere colective. Astfel, s-a estimat că, în urma aplicării planurilor de disponibilizare din cadrul societăţilor naţionale, regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi a regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, numărul beneficiarilor acestor măsuri de protecţie va fi în jur de 10.500 de persoane”, se arată în comunicatul Comisiei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar