full screen background image

Peste 200 de miei sacrificaţi în faţa cumpărătorilor, de Paşte

miei     În cele 3 centre special amenajate şi autorizate temporar, la solicitările scrise din partea primăriilor din Suceava, Pătrăuţi şi Vereşti, mai mulţi fermieri şi-au sacrificat mieii cu respectarea condiţiilor generale şi specifice de igienă, bunăstare a animalelor şi gestionare stabilite de legislaţia sanitară veterinară, anunţă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.

Potrivit responsabililor DSVSA, în Vereşti, Ioan Chihaia a tăiat, la solicitarea consumatorilor, 60 de miei, Aurel Dolceanu sacrificând, în aceeaşi localitate, 50 de animale. În municipiul Suceava, crescătorul de ovine Ana Şuiu a sacrificat direct, la faţa locului, 62 de miei, în Pătrauţi, Elena Şuiu tăind, într-un spaţiu amenajat pentru funcţionare temporară, 30 de miei.

Pe de altă parte, inspectorii DSVSA au controlat pieţele şi halele de desfacere a produselor alimentare de origine animală si nonanimală; târgurile şi pieţele; supermarketurile, precum şi alte 378 unităţi de comercializare. Lucrătorii Serviciului de inspecţie şi cei ai Biroului de siguranţă a alimentelor de origine animală au participat, în echipe mixte de control, cu personal al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, la verificarea pieţelor agroalimentare din municipiul Suceava, piaţa en gros de legume şi fructe din Burdujeni, dar şi a pieţelor din Rădăuţi şi Vereşti.

De asemenea, înaintea Sărbătorilor Pascale, controlate au fost 293 de unităţi de alimentaţie publică, în special pensiunile care au anunţat că organizează mese festive. „Nu s-au constatat încălcări ale legislaţiei sanitare veterinare”, informează Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar